ANI a găsit 30 de aleși locali incompatibili. 6 primari și 11 viceprimari, pe listă

ANI a găsit 30 de aleși locali incompatibili. 6 primari și 11 viceprimari, pe listă
Publicat: 18/12/2015, 19:26
Actualizat: 27/09/2018, 22:25

ANI precizează că printre cei 30 de aleși locali în incompatibilitate se află primarul orașului Buhuși, județul Bacău, Turcea Ionel, întrucât a deținut simultan funcția de primar al orașului Buhuși și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc.

Stare de incompatibilitate a fost constatată și în cazul viceprimarilor municipiului Sibiu, Virgil Popa și Astrid Cora Fodor.

Astfel, Virgil Popa s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 – 03 iulie 2014 întrucât a deținut simultan și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței cu program prelungit nr. 19 Sibiu.

Astrid Cora Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 – 03 iulie 2014, întrucât a deținut și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței de copii cu program prelungit nr. 37 Sibiu.

În situații de incompatibilitate sunt și: primarul comunei Secaș, jud. Timiș, Simona Magdin, întrucât a deținut simultan funcția de primar și calitatea de administrator la S.C. Silumera Prod SRL, primarul comunei Uileacu de Beiuș, jud. Bihor, Mihaela-Angela Sabău, care începând din 20 iunie 2012 a deținut simultan și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată, în acet caz fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, Jud. Bihor, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României, primarul comunei Valea Crișului, jud. Covasna, Sandor Kisgyorgy, pentru că din 26 iunie 2012 deține simultan funcția de primar și calitatea de pădurar la Ocolul Silvic Hatod S.R.L, primarul comunei Apa, jud. Satu Mare, Mihai Apan, pentru că în perioada 21 iunie 2012 -30 iunie 2014, a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadul Consiliului de Administrație al școlii Gimnaziale „Vasile Lucaciu” și primarul comunei Șibot, jud. Alba, Ilie Tomuș, care a fost în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 14 iulie 2014, fiind primar și comerciant persoanã fizică în cadrul „Tomuș Ilie Persoană Fizică Autorizată”.

Starea de incompatibilitate s-a constatat și în cazul viceprimarului din comuna Bazna, jud. Sibiu, Ioan Adrian Babă, viceprimarul comunei Blejești, jud. Teleorman, Andu-Mircea Pecilă, viceprimarul comunei Ghimpețeni, jud. Olt, Ilie-Gabriel Terci, viceprimarul comunei Ploșcuțeni, jud. Vrancea, Adrian Doboș, viceprimarul comunei Buduslău, jud. Bihor, Eva Olah, viceprimarul comunei Șimand, jud. Arad Mircea Para, viceprimarul comunei Iratoșu, jud. Arad, Anton Florin Banciu, viceprimarul comunei Castelu, jud. Constanța, Prodan Antoneta și viceprimarul comunei Sălsig, jud. Maramureș, Vasile Șofron.

Printre aleșii locali găsiți incompatibili mai sunt: Cristian Drăgan, consilier local în CL mun. Mangalia, jud. Constanța, Ion Dorin Marcu, consilier local – CL comuna Ariceștii Rahtivani, jud. Prahova, Constantin Cristel Scarlat, consilier local – CL comuna Ariceștii Rahtivani, jud. Prahova, Liviu-Florin Laurențiu, consilier local CL comuna Pomi, jud. Satu Mare, Ion Miloș, consilier local – CL Oravița, jud. Caraș-Severin și Roman Buble, consilier local CL Dobra, jud. Hunedoara.

Starea de incompatibilitate a fost constatată și în cazul lui Ciprian Silviu Chirilă, consilier local – CL Poiana Teiului, județul Neamț, în această situație fiind vorba și de un conflict de interese de natură penală după ce în exercitarea mandatului de consilier local, a luat parte la deliberări și a votat pentru aprobarea hotărârii privind concesionarea prin licitație publicã a unor suprafețe de teren din domeniul privat al comunei Poiana Teiului. Ulterior, SC. VITA GOLD SRL, societate în cadrul careia persoana evaluată deține calitățile de asociat unic și administrator, a participat în calitate de ofertant la licitația publică din data de 23 aprilie 2012. Ulterior, între primărie și SC VITA GOLD SRL au fost încheiate două contracte de concesiune.

„Subvențiile încasate de această societate comercială pentru terenurile concesionate se ridică la suma de 280.049,65 lei. Astfel, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecătoria Bicaz, județul Neamț, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României”, se mai arată în comunicat.

Potrivit ANI, au mai fost găsiți incompatibili și Fănuț Costea, consilier local CL orașul Găești, jud. Dâmbovița, Cristian Molea, consilier local – CL comuna Ungheni, jud. Argeș, Ștefan Velea, consilier local – CL comuna Frăsinet, jud. Teleorman, Adrian Constantin Gherca, consilier local CL Sighișoara, jud. Mureș, Mihăiță Mușat, consilier local CL comuna Ion Neculce, jud. Iași și Cristian Sfârghie, fost consilier local al comunei Grințieș, jud. Neamț.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×